De ce suntem mereu în contratimp?

De Eugen Matzota

Am mai spus că, fiind umil de felul său, deși poate fi plin de tupeu, românul se dă la o parte și-i lasă pe șmecheri în față. Acum, de exemplu, a rămas în urmă cu neo-marxismul ăsta care vrea să schimbe / strice lumea.

Pe când ăștia care se plictisesc prin țările avansate de cât de bine le poate fi și nu știu cum să-și omoare plictiseala pandemică, nefiind în stare să facă norma de două concedii pe an, ai noștri încă îl plâng pe Ceaușescu, auzi și tu! Adică ăia mai avansați ar vrea și ei să-l reînvie, sub alt nume, Marx poate, dar fără să aibă habar de beneficiile pe care chiar le-au adus învățăturile lui și ale lui Lenin, ca să nu mai spun de mai tăcutul Stalin.
Aici e clar că nu românii au de învățat de la occidentali, ci invers, dar cine să-i asculte pe acești cetățeni mioritici de categoria a doua?
Desigur, așa cum spunea Papa, fiind românii chiar Poporul ales, au parte de o viață mai altfel. Au și o evoluție cu totul deosebită, nu una banală ca aceea a popoarelor care făceau catedrale acum 1000 de ani!

Noi n-am făcut catedrale, dar nici ei Canalul!

Lasă, că parcă vezi că le vine și lor rândul, dacă tot insistă atâta pe ideile astea neo-marxiste! Doamne, ce de ședințe de demascare a dușmanilor multi-culturalismului spoit cu var sau al elgheteurilor de tot felul se pot face într-o singură catedrală, darămite în câte sunt (încă) prin Vestul Europei!
Asta e, ce să zicem și noi?
Facem catedrale, așa este, dar abia acum, când ele iau foc prin cealaltă Europă.
Noi am făcut Catedrala Mântuirii Neamului când ne-a sosit timpul, acum, când nimeni nu mai face aşa ceva! E clar că suntem și noi în contratimp cu ceilalți.
Poate că tocmai acum este momentul potrivit pentru noi.
Poate că tocmai acum trebuie să confirmăm că noi alegem o altă cale decât civilizația occidentală ce pare a se prăbuși tocmai datorită unei măreții lipsite de smerenie, probabil.

Or fi uitat cum a dispărut marele Imperiu Roman
sau nici nu se mai învață așa ceva la școală?

Lumea civilizației vestice, cea a țărilor mai avansate, pare a atârna de un fir de ață, care ține de o revoluție cu valori inventate pe genunchi. Este o realitate care duce înapoi, nu înainte, la etape trăite deja de Europa de Est sub povara
Noi știm bine ce este comunismul. Doar l-am trăit pe pielea noastră.
Ei, pe de altă parte, chiar cei care ne-au dat lecții mereu, dovedesc, din păcate, că au ajuns prea departe cu acea lenevie dată de bunăstarea împinsă dincolo de toate.

Cine le-a oferit această bunăstare, comunismul pe care-l visează? Nici vorbă, ci capitalismul pe care-l îngroapă de viu!

Lumea ortodoxă se poate confunda până la un punct cu Bizanțul, cel care nu a cunoscut Renașterea.
Bizanțul păstrează valorile sale, așa cum or fi ele. La fel și Ortodoxia…

Poate că tocmai această Catedrală a Mânturirii Neamului înseamnă că trăim și noi, în fine, Renașterea,
deci mai avem mult înainte.

Cu sau fără ei…


Am zis!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s