N-ai mai avut răbdare…

De Eugen Matzota

Acestea sunt doar câteva gânduri care mă bântuie, cam tot așa cum m-au vizitat în noaptea plecării sale, cu el cu tot.
Era ca un adio care însemna că ne vom vedea așa cum am mai discutat…

Căci, iată, n-ai mai avut răbdare, dragul meu prieten îndepărtat și atât de aproape. Nu ne despărțea decât această convenție numită Spațiu și, câteodată, ca acum, numită Timp.
Unii numesc asta Lume.

În lumea în care ne mai aflăm noi iar tu, Claudiu Iordache, n-ai mai vrut să fii, m-ai lăsat pe mine să te amintesc cum erai când mai puteam vorbi unul cu celălalt ca oameni.

De aceea, am să public aici câteva fragmente din gândurile pe care mi le împărtășeai când mai aveam amândoi un rost AICI.
Măcar atât să pot face pentru tine, cel care mi-ai fost sfătuitor statornic în ultimii tăi ani.

Aș putea spune în cuvinte simple că prietenia noastră este unică. Nu a fost, rămâne!

”Poate că nici nu mai este nevoie să ne vedem!
Doar două spirite care se luminează!”

Așa-mi spuneai tu o dată.
Cuvintele tale mă provocau să fiu la înălțimea de unde le spuneai.

”Nu noi hotărâm asta, știi bine.
Va fi cum trebuie să fie în cușca în care trăim și credem că putem trece prin Centura din jurul Lumii noastre deoarece, în lipsa noastră de smerenie, știm pe unde și când să ne strecurăm Dincolo.”

Iar tu mă ridicai din nou de jos, ca pe un prieten găsit la pământ:

”Dincolo are o probă preliminară:
Aici!
Prietene, ziua de mâine este tot ceea ce îi lipsește zilei de azi!
Sunt cu adevărat bucuros că ne-am întâlnit!”

M-ai ajutat, dragul meu prieten, să văd dincolo de ceața de la capătul tunelului în care orbecăiam:

”Îmi aduci aminte de faptul că am ajuns la înțelepciunea de a prețui fiecare nouă zi și, mai mult decât atât, să-mi doresc să nu treacă fără a face ceva pentru ceilalți.”

Văzând că eu folosesc ca formulă de salut ardelenescul ”servus,” n-ai putut să nu te trezești din nou în Timișoara ta.
Ai creat acolo o nouă Românie și te-ai trezit în Bucureștiul care nu numai că nu te-a respectat pentru Libertatea adusă, ci te-a marginalizat.

Tu erai smerit, corect, cinstit, nepotrivit meleagurilor dâmbovițene.
Un proscris, adică…  

Iar eu te adusesem, măcar în gând, ACASĂ…

Iar atunci când te-am întrebat cum te simți, mi-ai spus cu sinceritatea ce-ți era ca o cămașă:

”Servus! Ce frumos sună!
Când eram student la Timișoara salutam cu: Servus!
După care am pierdut obiceiul!

Nu sunt bine datorită lumii mele!

Să fie oare adevărat, cititorule, că Raiul este în inima ta și Iadul în lumea de lângă tine?”

 N-am știut să-ți răspund nici atunci, nici acum, ci poate mai târziu…
Atunci când va veni momentul potrivit, am să-ți spun.

Acum, mă uit la lumânarea aprinsă pentru tine
și te simt nerăbdător.

Las rândurile acestea să plece spre tine, deocamdată…
Restul e tăcere, știi bine.

Cum stăm cu țaitgaistul?

Cum stăm cu țaitgaistul?
De Eugen Matzota

Dacă, prin absurd, m-ar întreba vreun manelist cum stăm cu ”țaitgaistul,” dacă tot păzim micii pe același grătar, i-aș răspunde: prost. Dacă, dincolo de absurd, ar arăta și mai mult interes, i-aș explica și cum văd eu azi acest Zeitgeist de după Sfârșitul Lumii. N-am pretenția să știe exact ce înseamnă, chiar dacă trăim în același spirit, dar am o speranță că a auzit vreodată de Atlantida, măcar la coadă la mici.

Cum transformi lupul în miel

Cum transformi lupul în miel
De Eugen Matzota

Știm cu toții, sper eu, vechea vorbă care spune că lupul își schimbă blana, dar năravul, ba! Ce-ar vrea să spună asta, oare? În contextul în care ne referim acum la români, ca la urmașii dacilor ce aveau pe steagul de luptă un lup, asta ar însemna că nu poți schimba ființa unui popor oricât l-ai coafa tu.

De la lup la miel e doar un pas.
Dar e unul care duce în prăpastie… 

Cum am scos primul număr din revista BUNĂ ZIUA

Cum am scos primul număr din revista BUNĂ ZIUA

De Eugen Matzota

Eram la finele anului 1989 și începutul anului 1990 și legătura mea cu presa nu era chiar de ici, de colo. Prietena mea, Zella, era șefă de cabinet la noul ziar ”Libertatea” și cunoșteam îndeaproape lumea de-acolo. Desigur, și cei care fuseseră până în 21 decembrie 1989 activiști pe tărâmul ziaristicii ai organului oficial de presă al Comitetului Municipal PCR București mă cunoșteau.
Atât că acum situația se schimbase și nu mai eram privit cam de sus și cu condescendență, ca de la ziaristul de nădejde al PCR la pletosul care nu înțelegeau de ce nu fusese tuns încă de organele de miliție. Nici vorbă! Acum, de exemplu, cel care fusese secretarul de partid, deci omul de bază al PCR, încerca să-mi explice mie, la o masă la hotelul de vizavi, că el n-avea nicio vină, că a fost forțat, că tot trebuia cineva să fie secretar, și tot așa…

Virusul verde-negru ce bate în roșu

Virusul verde-negru ce bate în roșu

De Eugen Matzota

Printre tot felul de prostii ce poartă numele de ”știri”, una mi s-a părut a fi extrem de tristă și de alarmantă, în același timp. Universitatea Howard, care se pare că este SINGURA universitate care are un departament de studiu al clasicilor antici, va renunța la acest domeniu.

Ce a fost la Începutul Lumii?

Ce a fost la Începutul Lumii?
De Eugen Matzota

La început, era doar Spirit și Spațiu.
Când se caută răspunsul la această întrebare, cele mai multe referiri se fac la Facerea din Biblie.
Trece neobservat, din păcate, faptul că partea sa introductivă nu reprezintă, nici pe departe, crearea planetei Pământ.
Această parte vorbește despre o perioadă nedefinită a evoluției Universului, probabil pentru a ermetiza textul.

Sexul zeițelor

De ce suntem mereu în contratimp?

De Eugen Matzota

Am mai spus că, fiind umil de felul său, deși poate fi plin de tupeu, românul se dă la o parte și-i lasă pe șmecheri în față. Acum, de exemplu, a rămas în urmă cu neo-marxismul ăsta care vrea să schimbe / strice lumea.