Cum stăm cu țaitgaistul?

Cum stăm cu țaitgaistul?
De Eugen Matzota

Dacă, prin absurd, m-ar întreba vreun manelist cum stăm cu ”țaitgaistul,” dacă tot păzim micii pe același grătar, i-aș răspunde: prost. Dacă, dincolo de absurd, ar arăta și mai mult interes, i-aș explica și cum văd eu azi acest Zeitgeist de după Sfârșitul Lumii. N-am pretenția să știe exact ce înseamnă, chiar dacă trăim în același spirit, dar am o speranță că a auzit vreodată de Atlantida, măcar la coadă la mici.

Cum transformi lupul în miel

Cum transformi lupul în miel
De Eugen Matzota

Știm cu toții, sper eu, vechea vorbă care spune că lupul își schimbă blana, dar năravul, ba! Ce-ar vrea să spună asta, oare? În contextul în care ne referim acum la români, ca la urmașii dacilor ce aveau pe steagul de luptă un lup, asta ar însemna că nu poți schimba ființa unui popor oricât l-ai coafa tu.

De la lup la miel e doar un pas.
Dar e unul care duce în prăpastie… 

ALTculture 1/2019 – Albastrul de tine, poate cea mai frumoasă carte de poezie

ALTculture 1/2019 – Albastrul de tine, poate cea mai frumoasă carte de poezie

De Eugen Matzota

Un bărbat ca la carte ar trebui să fie cum îi este șablonul de pe la începutul lumii noastre: să-i placă să vâneze, să stea pe marginea bălții, la pescuit, desigur, să țină socoteala golurilor marcate în toți anii de când ține cu echipa sa, să lase totul deoparte spre a privi orice meci ce ține de bărbăție, cum ar fi cele de fotbal sau box și tot așa…

ALTculture 1/2019 – Cultura? Păi, Securitatea, cine să fie de vină?

ALTculture 1/2019 – Cultura? Păi, Securitatea, cine să fie de vină?

Eugen Matzota în dialog cu Dr. Viorel Roman

Am scris în editorialul din ultimul număr pe 2018 al revistei ALTculture despre influența pe care o are Securitatea lui Ceaușescu chiar și în zilele noastre asupra României, asupra vieții cotidiene, asupra culturii, că acesta ar fi domeniul care ne interesează pe noi aici.
Ideea de a scrie azi despre Securitate e ciudată, ”weird”, cum se spune, mai ales în domeniul culturii și, eventual, al educației. Pe vremea comunismului, da, avea un Dumnezeu, dar acum?