De Eugen Matzota
Mai mereu am spus asta și o repet: noi, românii, suntem parcă blestemați.
O spune și Cioran mereu, o spune și Țuțea. Degeaba…
Acest popor, indiferent în ce grup de elite s-ar aduna, tot umil este!
Aici, elitele nu au cumva sensul de vreo adunare de einșteini sau eminești, dacă mi-e permisă această licență scriitoricească.
Nu, este vorba de cei care se cred elite, dar nu sunt decât niște români care au nevoie de confirmarea că ei sunt altfel. Ca orice român născut impostor, adicătelea se crede cel mai tare și cel mai deștept, deși în oglindă nu e decât el, aceștia cred că sunt deasupra celorlalți.
Pentru a avea această aură falsă, aleargă să se bage repede prin tot felul de bresle sau organizații care sună bine.
Puțini realizează că, dac-ai avut nu e clar de unde bani să-ți iei ultimul și cel mai scump tip de limuzină de lux, neapărat vei fi ca un Bentley sau ca un Mercedes.
Nu, tu tot acela rămâi, cel care ești, de fapt!
Dar tu crezi că, dacă te uiți de la balconul Casei Poporului, mă rog, Parlament, cum i-o spune acum, dacă-ți faci poză de-acolo, în costumul de la nuntă, poate, ești ca un fel de Ceaușescu!
Nu ești, căci nu e Casa ta, ci a Poporului…
Asta chiar dacă unii, cu meserii care ar ține de latura umanitară, cumva, indiferent dacă o practică sau nu, cred asta!
În spatele unui asemenea personaj se află mereu o mică problemă, credem noi…
Uite, așa era marele Ștefan, de exemplu…
Crunt, nu-i așa, mare bărbat, nu-i așa, după cum ni-l descrie Grigore Ureche:
„Fost-au acestu Ștefan vodă om nu mare de statu, mânios și de grabă vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeți omorâea fără județu.”
Ei, dar se pare că Ștefan nu era el crunt degeaba.
Nu, el avea o problemă mică.
Și se pare, cel puțin așa spun alți doctori, că acest fel de oameni au o problemă mare
din cauza aceleia mici.
Căci, iată, acest mare bărbat era cam complexat și de înălțimea sa, dar și de arma din dotare, da, aceea pe care-o avea de la naștere.
Ambele probleme erau legate de înălțime și lungime.
Poate că d-aia erau și acele povești cu mulți copii…
Revenind la zilele noastre, căci tare-am deviat, Doamne, iartă-mă de ce-mi mai trece prin cap, vedem că aceia care sunt chiar sus, pe vârf, din cine știe ce complexe, nu dau doi bani pe nimeni și nimic.
Eugene Matzota 